Tipuri de steak de vită

Steak de vită rare, medium sau well done? Care e diferența?

În ultimii ani, steakul de vită a întrat încet-încet în preferințele românilor, după o perioadă foarte lungă în care puiul și porcul au fost „vedetele” incontestabile ale felurilor principale. 

Deocamdată nu putem vorbi de o cultură dezvoltată pentru steak în România, precum în alte țări. Însă, apariția unor sortimente desosebite de carne vită pe piață, cum este cea Black Angus, precum și deschiderea unor Steakhouse-uri, sunt pași mici, dar hotărâți spre educarea gustului. 

Steak de vită rare, medium sau well-done. Cum comandăm?

Există foarte multe persoane care nu au încercat un steak de vită, deși au avut ocazia. În destule cazuri, poate apărea senzația de rușine atunci când apare inevitabila întrebare: „Cum doriți să fie gătită? Rare, medium sau well-done?”. 

Modul și timpul de gătire influențează considerabil textura, frăgezimea și aroma cărnii de vită, așa cum am detaliat aici. Însă ce înseamnă un steak făcut rare, medium sau well-done? 

Hai să descoperim împreună!

Steak rare  

Steakul Rare sau cum spun românii, „în sânge”, nu este foarte populară la noi, fiind preferată în general de puriști. Steakul gătit astfel rămâne aproape crud în proporție de aproximativ 70%. Pentru a obține un steak rare, carnea trebuie să stea pe grătar 2 minute pe fiecare parte, la foc mare. Temperatura internă a steakului ajunge la 50-55 de grade. Un steak rare va avea interiorul de culoare roșie, iar la exterior va capăta o nunanță de auriu închis, aproape brun. Textura și aroma steakului rare este aproape de carnea crudă. 

Steak medium rare

Între un steak rare și unul medium există o etapă intermediară de preparare. Unul dintre cele mai populare tipuri de steak, acest medium rare pune excelent în valoare aroma și suculența cărnii, mai ales când vorbim de un tip atât de special cum este cel Black Angus. Steakul medium rare se gătește la temperatură ridicată, aproximativ 3 minute pe fiecare parte. Temperatura internă este cuprinsă între 55 și 60 de grade Celsius. Acest mod de preparare va face ca interiorul să rămână moale și suculent, în timp ce exteriorul va deveni rumenit, de culoare maronie.  

Steak medium

Această metodă de preparare reprezintă un compromis între rare și well-done, fiind considerat un steak „pentru toate gusturile”. Carnea se gătește la foc mediu, câte 5-6 minute pe fiecare parte. Temperatura internă ajunge la 60-65 de grade, interiorul pierzându-și încet-încet nuanța rozalie și căpătând o culoare maroniu închis spre exterior. Steakul va deveni ferm la atingere, și își va păstra puțin din textura moale de la interior. 

Steak medium-well  

Metoda de preparare a cărnii de vita Black Angus pentru a obține un steak medium-well este puțin mai complicată și presupune două surse de foc. Astfel, carnea se gătește la foc mare, câte un minut pe fiecare parte, după care se bagă la cuptor, la foc mediu, timp de 8 minute pe o parte. Temperatura internă ajunge la 65-70 de grade, iar steakul va fi puțin rozaliu la interior și maroniu închis la exterior. 

Steak well-done

Fanii steakului de calitate ridică o sprânceană atunci când aud de această metodă de preparare, carnea pierzându-și savoarea unei fripturi adevărate. În plus, se pare că nici nu este foarte sănătoasă, după cum vei descoperi la final.

Pentru a obține un steak well-done, carnea trebuie gătită la foc mic, timp îndelungat: aproximativ 10-12 minute pe fiecare parte. Trebuie o atenție sporită, existând un mare risc ca friptura să ajungă tare și făară gust, așa-numita „talpă”. Temperatura internă trebuie să ajungă la 70-75 de grade, fără ca exteriorul să se ardă.  

* Mențiune: recomandările și detaliile prezentate se referă la un steak ideal, Black Angus, cu o grosime de 1,5-2 cm.

„Excesele dăunează sănătății”:  Adevărat și în cazul steakului de vită

În ultimii ani, tot mai multe studii clinice au arătat că prepararea în exces a cărnii de vită nu este foarte sănătoasă. Sunt dovezi că un steak well-done conține mai mulți agenți potențiali cancerigeni decât carnea preparată pentru o perioadă mai scurtă de timp.  

Testele de laborator au arătat că, prin „arderea” cărnii, rezultă o creștere a aminelor heterociclice, care pot provoca un risc mai mare de tumori de colon și polipi colonici. Totodată, consumul în exces de steak well-done a fost, de asemenea, legat de un risc mai mare în dezvoltarea unor anumite tipuri de cancer.

Pentru un stil de viață sănătos, se recomandă consumul de carne roșie, aceasta fiind bogată în nutrienți esențiali, însă trebuie acordată o grijă deosebită la cantitatea consumată, nu mai mult de 0,5 kilograme pe săptămână, mai ales de către cei care preferă steakul well-done.

Acum nu mai ai nicio scuză să fii pus în dificultate atunci când ești întrebat cum preferi friptura de vită, nu uita să te documentezi și despre ce garnituri se potrivesc cu steak-ul de vită. Și dacă tot nu ești hotărât sau ești novice în ale steakului, îți recomandăm să începi cu un medium-well, apoi să continui cu medium, până să ajungi să apreciezi cu adevărat savoarea unui steak medium-rare gătit ca la carte. 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *