Rețete tradiționale cu carne de vită pe regiuni 

România este împărțită în regiuni istorice, fiecare cu obiceiuri și tradiții proprii. Tradițiile culinare sunt printre cele care definesc Moldova, Ardealul, Muntenia și Dobrogea. Când călătorești prin țară, este musai să mănânci ceva specific locului. Face parte din farmecul fiecărei vacanțe.

Dacă spui „mucenici”, continui natural cu „moldovenești”, dar în această regiune trebuie să guști și „poale-n brâu”, alivenci sau tochitură. Gulașul ardelenesc, sarmalele și balmoșul te fac să te gândești automat la Transilvania, iar plachia și plăcinta sunt marci înregistrate dobrogene. Ești fan mămăligă în straturi? Comandă așa ceva în Muntenia.

Potrivit arheologilor, pe teritoriul vechii Dacii se consuma carne de vițel pe jăratec încă din secolul II î.H. Carnea de vită este și astăzi folosită în toate „colțurile” țării. Diferența o fac mirodeniile și legumele asociate, precum și modul de preparare. În acest articol îți prezentăm câte o rețetă tradițională cu vită din fiecare regiune. Te invităm să le încerci și să ne scrii care ți-a plăcut cel mai mult. 

MOLDOVA

Bucătăria moldovenească este caracterizată prin sosurile cu smântână și prin folosirea unturii în locul uleiului. Evident, în gastronomia din această regiune există o pregnantă influența rusească. În Moldova se fac plăcinte delicioase cu carne, cu ciuperci sau cu varză, borșuri cu legume și cu carne de găină sau de vită, ciorbă de potroace, alivenci, tochitură, pârjoale. Așa cum spuneam mai sus, de acolo vin și mucenicii din aluat de cozonac, dar și desertul numit „poale-n brâu”, un fel de plăcintă de brânză de vaci cu foi din aluat de cozonac.

Dar ce este specific moldovenesc din carne de vită? Iată:

Borș moldovenesc

Ingrediente

– 400 g carne de vită

– un morcov

– o rădăcină de pătrunjel

– o țelină

– o ceapă

– doi ardei grași

– trei roșii medii

– doi cartofi medii

– 50 g mazăre boabe

– un litru de borș

– o legătură de pătrunjel frunze

– sare

Mod de preparare

Primul pas este să speli carnea de vită și să o tai cubulețe. Pune-o apoi într-o oală cu 2 litri de apă și aprinde focul. După ce începe să fiarbă, vei vedea că se formează spumă la suprafața apei. Îndepărtează acea spumă cu o spatulă. 

Între timp, toacă mărunt ceapa, morcovul, rădăcina de pătrunjel, țelina, ardeii grași, cartofii și roșiile. Când carnea nu mai produce spumă, adaugă aceste legume în oală, împreună cu mazărea, apoi sărează după gust.

După 35-40 de minute de fiert la foc mediu, toarnă borșul și presară frunzele de pătrunjel. Mai lasă zece minute, apoi ia de pe foc. În castronul în care servești, poți adăuga și smântână.

ARDEAL

Bucătăria ardelenească este, prin definiție, una „grasă”, dar și „iute”. Un condiment „vedetă” este boiaua, dulce și picantă. Ardelenii merg mai mult pe carnea de porc, dar servesc cu poftă la fel de mare și o mâncare cu vită. Pentru acrirea supelor nu se folosește borșul, ci laptele bătut. Ardelenii au des la masă mămăligă cu brânză și cu untură, pregătită la cuptor. Alt preparat celebru este „varza a la Cluj”, ca și sarmalele ardelenești.

Gastronomia ardeleană are influențe austro-ungare. Evident, rețeta aleasă este una de gulaș ardelenesc, care provine din gulașul unguresc.

Gulaș de vită

Ingrediente

 – un kg mânzat

– 50 ml ulei de floarea soarelui

– doi morcovi

– două cepe medii

– 50 ml suc de roșii

– o lingură de sare

– o linguriță de piper măcinat

– două lingurițe cu boia de ardei dulce

– două frunze de dafin

Mod de preparare

Spală carnea și taie-o cubulețe. Taie morcovii rondele și ceapa julien.

Încinge uleiul într-o oală și călește carnea până se rumenește și se evaporă lichidul pe care îl lasă.

Adaugă rondelele de morcov, apoi fâșiile de ceapă. Amestecă bine timp de 5 minute, la foc iute.

Adaugă sosul de roșii, amestecă. După două minute, toarnă apă cât să acoperi ce este în oală. Asezonează cu sare și piper, adaugă și frunzele de dafin, apoi pune capacul și lasă să fiarbă la foc mic. 

Verifică din când în când. Dacă lichidul s-a evaporat, dar carnea nu este făcută, mai adaugă apă. Atunci când carnea se pătrunde ușor cu furculița, adaugă și lingura de bulion și mai lasă pe foc 10 minute.

MUNTENIA

Bucătaria munenească are influențe multiple, cele mai importante fiind cea turcească și cea franțuzească. Predomină ciorbele (de lobodă, de ștevie, de perișoare), supele (clară, de roșii), fripturile la grătar și, să nu uităm, mititeii. Aici se mănâncă salate, precum este cea de vinete sau cea de ardei copt. Apropo de legume, cei care studiază gastronomia spun că și ghiveciul este o mâncare specifică din această regiune a țării. 

Am ales o rețetă cu influență turcească:

Musaca de vinete cu carne de vită

Ingrediente

– 500 g de carne de vită

– 200 ml ulei de floarea soarelui

– 4 cepe 

– 4 vinete mari

– 800 g de roşii proaspete

– 3 ouă

– 150 g iaurt

– 100 g caşcaval răzuit

– 50 g pesmet

– 1000 ml sos de roșii

– o linguriță de piper măcinat

– o lingură de sare

Mod de preparare 

Mai întâi, pregătește ingredientele: spală vinetele, curăță-le și taie-le în felii longitudinale. Toacă ceapa mărunt și taie roșiile rondele. Toacă și carnea, cu satârul sau în blender. 

Așează feliile de vinete într-o tavă. Toarnă 100 ml de ulei și 100 ml de apă. Bagă tava în cuptor și las-o aproximativ 20 de minute.

În acest timp, călește carnea cu ceapa într-o tigaie, în restul de ulei. Ia carnea de pe foc și asezoneaz-o cu sare și piper. Amestec-o apoi cu oul bătut

Tapetează o tavă cu pesmet, apoi așează un strat de vinete, un strat de rondele de roşii, un strat de carne tocată, un strat de vinete, un strat de rondele de roşii, un strat de carne tocată, un strat de vinete.

Toarnă sosul de roșii și bagă la cuptor. După 30 de minute, scoate din cuptor, presară cașcavalul răzuit, apoi mai lasă 5 minute în cuptor, până se topește cașcavalul. Acum e gata!

DOBROGEA

Bucătăria dobrogeană este un cumul de influențe turcești, rusești și grecești. Resursa principală a regiunii este peștele, atât de apă dulce, cât și cel marin. Stafidele, nucile și mierea sunt baza deserturilor. De altfel, sunt și rețete de sarmale cu orez și stafide. În Dobrogea există o minoritate turcă importantă, deci multe rețete tradiționale sunt cu carne de miel și de oaie. Sunt, însă, și rețete care au ca ingredient carnea de vită. 

Placintă dobrogeană cu carne de vită

Ingrediente pentru aluat

– 600 g făină

– 100 ml ulei de floarea soarelui

– două ouă

– 200 g unt

– sare

– piper

– 200 ml de apă

Ingrediente pentru umplutură

– 500 g de carne tocată de vită

– o ceapă

– 50 ml ulei

– două lingurițe de boia dulce

– o jumătate de linguriță de boia iute

  sare, piper

Mod de preparare

Mai întâi, trebuie să faci foile de plăcintă. Este foarte simplu: amestecă făina cu ouăle, uleiul și sarea. Toarnă apă treptat și frământă până obții o cocă elastică, nelipicioasă. Divide aluatul și întinde-l în două foi, cu ajutorul unui sucitor.

Călește carnea cu ceapa tocată mărunt, apoi adaugă boia, sare și piper. Lasă pe foc până când carnea îți schimbă culoarea și se evaporă lichidul.

Unge cu unt topit o tavă și întinde prima foaie, întinde compoziția de carne și acoperă cu a doua foaie. 

Bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și las-o cam 45 de minute. Poftă bună!

0 RĂSPUNSURI

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *